Îndatoririle elevilor

Capitolul VIII – Secţiunea a 4-a

Îndatoririle elevilor

Art. 54. (1) Elevii Şcolii coordonatoare “Andrei Şaguna” Deva au datoria de a frecventa cursurile, de a se pregăti la fiecare disciplină de studiu şi de a-şi însuşi cunoştinţele prevăzute de programele şcolare.

(2) Elevii au datoria de a cunoaşte Imnul Naţional şi a-l intona în fiecare zi la începutul orelor de curs.

(3) Elevii au datoria de a cunoaşte Imnul Şcolii.

(4) Elevii au datoria de a păstra curăţenia în spaţiile de învăţământ, grupurile sanitare, curtea şcolii.

(5) Elevii care întârzie la activităţile didactice vor fi puşi absenţi în catalog.

Art. 55. (1) Elevii trebuie să aibă o comportare civilizată şi o ţinută decentă, atât în unitatea de învăţământ, cât şi în afara ei şi să poarte ţinuta şcolară specifică şcolii pe parcursul cursurilor în unitatea de învăţământ/la manifestările oficiale.

(2) Elevii trebuie să cunoască şi să respecte:

a) legile statului;

b) prezentul regulament intern;

c) modalităţile de părăsire a curţii şcolii conform programului stabilit în funcţie de terminarea programului de cursuri;

d) regulile de circulaţie, de educaţie sanitară precum şi cele cu privire la asigurarea siguranţei şcolare şi a climatului şcolar optim;

e) normele de tehnica securităţii muncii, de prevenire şi de stingere a incendiilor (cinci semnale scurte ale soneriei);

f) normele de protecţie civilă;

g) normele de protecţie a mediului;

h) regulamentul de organizare şi funcţionare al bibliotecii şcolii;

i) orarul de lucru cu publicul al secretariatului;

j) programul de funcţionare al cabinetului medical.

(3) După perioada de absentare motivată/nemotivată, la revenirea în şcoală, elevul are obligaţia de a recupera cunoştinţele predate de către cadrul didactic în perioada cât acesta(elevul) a absentat.

Art. 56. Este interzis elevilor:

a) să distrugă documente şcolare precum cataloage, carnete de elev, foi matricole etc.;

b) să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ;

c) să aducă şi să difuzeze, în unitatea de învăţământ, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa;

a) să organizeze şi să participe la acţiuni de protest, care afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau care afectează frecvenţa la cursuri a elevilor;

b) să utilizeze intrarea principală pentru intrarea şi ieşirea din şcoală;

f) să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ;

g) să deţină şi să consume, în perimetrul unităţii de învăţământ şi în afara acestuia, droguri, băuturi alcoolice şi ţigări, produse etnobotanice şi să participe la jocuri de noroc;

h) să introducă, în perimetrul unităţii de învăţământ, orice tipuri de arme sau alte instrumente, precum  muniţie, petarde, pocnitori etc., care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a colectivului de elevi şi a personalului unităţii de învăţământ;

i) să posede şi să difuzeze materiale cu caracter obscen sau pornografic;

j) să utilizeze telefoanele celulare în timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor;

k) să lanseze anunţuri false cu privire la amplasarea unor materiale explozibile în perimetrul unităţii de învăţământ;

l) să aibă ţinută, comportamente şi atitudini ostentative şi provocatoare, să aibă tunsori excentrice ;

m) fetele să-şi vopsească strident părul, să aibă un machiaj strident, să poarte fuste şi/sau bluze foarte scurte;

n) băieţii să poarte părul lung şi/sau vopsit şi dat cu gel sau făcut „ ţepi”, să poarte cercei;

o) să poarte în şcoală pantaloni scurţi, pantaloni foarte largi şi în culori/modele de „camuflaj”;

p) să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ.

q) să utilizeze scara de acces a profesorilor;

r) să desfăşoare activităţi sportive în curtea şcolii şi în sala de sport fără supravegherea profesorilor de educaţie fizică;

s) să părăsească perimetrul unităţii de învăţământ în timpul programului scolar;

t) să intre în perimetrul unităţii de învăţământ cu patine cu rotile/scutere/biciclete/autoturisme;

u) să nu salute personalul didactic şi nedidactic al şcolii şi să nu le acorde prioritate în zonele comune de acces ale scolii.

Art. 57. Elevii au obligaţia să poarte asupra lor carnetul de elev, să-l prezinte profesorilor/învăţătorilor pentru consemnarea notelor/calificativelor, precum şi părinţilor, pentru informare în legătură cu situaţia şcolară.

Art. 58. Elevii din Şcoala coordonatoare “Andrei Şaguna” Deva trebuie să utilizeze cu grijă manualele şcolare primite gratuit şi să le restituie în stare bună,  la sfârşitul anului şcolar (cu excepţia claselor I).